Blog Details
- Home
- /
- Spirit antreprenorial
- /
- Povestea delicioaselor gemuri de la Saschiz, de care se îndrăgostesc turişti din toată lumea.
Într-un mic atelier din localitatea Saschiz, judeţul Mureş, se produc gemuri, siropuri, zacuscă şi murături de cea mai bună calitate, fără niciun fel de conservanţi, în cadrul unui proiect demarat cu finanţare britanică şi extins apoi pe fonduri europene.
În localitatea Saschiz din judeţul Mureş, într-un atelier mic, câţiva localnici lucrează cu spor şi duc mai departe reţetele delicioase ale bunicilor şi părinţilor lor, cu produse naturale, fără conservanţi, cu migală şi foarte mult suflet.
Povestea începe undeva prin 2006, când reprezentanţii Fundaţiei Adept, cea care a dezvoltat proiectul, au participat pentru prima dată, la Torino, în Italia, la un festival la care vin comunităţi gastronomice din peste 150 de ţări. Mai apoi, ideea a fost să ofere un spaţiu adecvat, aşa cum cere legislaţia europeană în domeniu, unde gospodinele din sat să poată veni să-şi pregătească produsele pe care apoi să le vândă, cu garanţia că au fost pregătite respectând toate normele de siguranţă alimentară.
Investiţia inţială a fost de 100.000 de euro, bani primiţi din Marea Britanie, plus o cofinanţare din partea companiei Orange, printr-un program de responsabilitate corporatistă. Odată cu proiectul, s-au creat şapte locuri de muncă pentru oamenii din comunitate, o parte dintre ei, patru la număr, proveniţi din rândul persoanelor cu risc de excluziune – fie fără educaţie, fie şomeri, fie cu venituri mici, fie foarte aproape de vârsta de pensionare.
În această perioadă, la Saschiz se lucrează de zor la gemurile de căpşuni, şi se pregătesc de asemenea şi fructe congelate.
Articolul complet pe http://adevarul.ro/