Șapte obstacole fiscale în calea dezvoltării economice
Până în prezent, au existat zeci de modificări ale legislației fiscale, și așa stufoasă, complicată și greu de aplicat. Chiar dacă noile solicitări ale autorităților fiscale au fost introduse în scopul combaterii evaziunii fiscale, acestea au generat haos și teamă în rândul contribuabililor onești, obligați să respecte rigori a căror finalitate nu o pot percepe.
Iată câteva reglementări recente cu un puternic impact negativ asupra dezvoltării economice a României:
1.Formularul 088 – introducerea acestuia s-a dovedit a fi un adevărat dezastru organizatoric pentru societățile comerciale. Zeci de contribuabili cu un istoric fiscal impecabil și-au pierdut codul de TVA. În prezent, este rezolvată această situație, în sensul că nu se mai retrag coduri de TVA, dar completarea și predarea formularelor rămane un proces extrem de complex și dificil.
2.Creșterea exponențială a birocrației în sarcina contribuabililor – autoritățile fiscal cresc birocrația aproape exponențial, ceea ce presupune o muncă manuală uriașă și aproape imposibilă, fără angajarea unui personal suplimentar de specialitate și a implementării unor noi programe informatice – acțiuni extrem de costisitoare pentru toți contribuabilii, mai ales pentru cele mai mici IMM-uri.
3.Valoarea supradimensionată a majorărilor și penalităților – Față de o dobândă comercială situată între 2,5% și 5% la lei, dobânzile penalizatoare (majorări și penalități de întârziere) aplicate de ANAF sunt de 10,95% pe an. În cazul unei declarații eronate și rectificate de contribuabil, pentru diferența de valoare se aplică un procent de aprox. 40% pe an.
4.Întocmirea dosarului de prețuri de transfer în condițiile lipsei legislației privind consolidarea fiscală va genera mari cheltuieli, cu atât mai mult cu cât pragurile de la care e necesară întocmirea dosarului sunt foarte scăzute (se începe de la 50.000 euro pentru IMM-uri).
5.Aglomerarea legislativă descurajează inițiativa privată – Codul fiscal, normele metodologice, codul de procedură fiscală, ordinele ANAF sunt extrem de voluminoase, însumând peste 1.500 pagini. Întrucât prevederile care privesc firmele mici și mijlocii sunt repartizate pe tot cuprinsul legislației, practic orice antreprenor trebuie să studieze și să cunoască întreaga legislație. Acest volum descurajează orice persoană care dorește să devină antreprenor.
6.Excesul de executări silite și popriri – acest lucru este rezultat și din valoarea derizorie a sumelor executate/poprite. În plus, se acționează asupra tuturor conturilor contribuabilului, blocându-i astfel activitatea, iar pentru deblocarea sumelor, contribuabilul trebuie să cheltuiască timp și bani.
7.Lipsa informatizării ANAF și a relației transparente cu contribuabilii – în acest moment doar informatizarea integrată a ANAF poate conduce la corelarea tuturor informațiilor și la transparentizarea acestora.
Articolul integral pe http://www.capital.ro/