Indiferent de domeniul de activitate: distribuţie, producţie, contrucţii, energie, IT, alimentaţie, servicii, ONG-uri, educaţie sau comerţ, pot fi identificate două tipuri de antreprenori: cei cu vârsta de peste 40 de ani, care sunt vulnerabili şi au tendinţa de a ţine sub control toate procesele din organizaţie, şi cei cu vârsta între 30 şi 35 de ani, care sunt deschişi şi dinamici.
Conform unui studiu, antreprenorii de peste 40 de ani nu pun un accent foarte mare pe zona de marketing sau pe structura de management, iar aprox. 80% dintre aceste companii nu au un departament de marketing.
Pe de altă parte, antreprenorii cu vârste între 30 şi 35 de ani, ei s-au dovedit a fi mai aproape de stilul de manager, pentru că deleagă mai mult şi sunt mai orientaţi spre eficientizarea proceselor.
Antreprenorii cu vârste de peste 40-45 de ani sunt vulnerabili şi în control
-
- ei au deschis businessul într-un domeniu în care aveau experienţă profesională
- sunt mai vulnerabili la nivel personal, sunt neîncrezători, iau decizii greu, se răzgândesc adesea şi nu îşi asumă riscuri
- ei controlează întreaga activitate şi intervin în toate procesele şi stadiile de business chiar dacă nu au competenţe
- sunt conservatori şi nu au o strategie conturată
- sunt orientaţi mai mult spre păstrarea afacerii şi mai puţin spre descoperirea de noi oportunităţi
Antreprenorii cu vârste de 30-35 de ani sunt deschişi şi dinamici
- lucrează de ceva timp în antreprenoriat sau au lucrat în business/ consultanţă şi au cunoscut mai multe modele diferite de business
- sunt interesaţi în dezvoltarea abilităţilor proprii în management
- sunt mai încrezători, deschişi, orientaţi spre oportunităţi şi asumarea riscurilor
- sunt mai aproape de stilul de manager: deleagă mai mult, sunt mai orientaţi spre descentralizare şi eficientizarea proceselor
- sunt orientaţi spre dezvoltarea afacerii, cu o viziune pe termen lung, caută oportunităţi şi încearcă să anticipeze businessul
- sunt mai deschişi spre colaborări cu consultanţi şi specialişti externi
- se gândesc la strategii de business sau chiar formulează mai clar strategii de business
Articolul complet pe zf.ro
Similare