4 idei de afaceri care pot aduce bani și succes oricărei femei
Idei de afaceri

4 idei de afaceri care pot aduce bani și succes oricărei femei

Dacă ești femeie și te gândești să-ți deschizi propria afacere, începe prin a-ți analiza pasiunile și punctele tale forte:

  • dacă ai un blog de frumusețe, de exemplu, este clar că știi care sunt nevoile unei femei moderne și poți opta pentru propriul salon.
  • dacă iubești copiii, ești mamă sau abia aștepți să îți întemeiezi o familie, poate nu ar fi o idee tocmai rea să cauți o franciză din domeniul educației, sau să deschizi un atelier pentru copii
  • dacă îți place să gătești, îți poți transforma pasiunea pentru gătit într-un business de succes
  • dacă ești organizată și îți plac petrecerile, poți să te gândești la o firmă de organizare evenimente

Bărbații nu sunt neapărat cei mai performanți manageri, dimpotrivă, sunt multe domenii de business dominate de sexul frumos. În fapt, aproape 40 la sută dintre afacerile din România sunt conduse de femei, din postura de patron sau de acționar majoritar, potrivit unui studiu.

Iată câteva idei de afaceri care îți pot garanta succesul, dacă vrei să îți deschizi propria afacere.

1. Salon de înfrumusețare și îngrijire personală

Industria de beauty trece printr-o perioadă de glorie, este una dintre cele mai profitabile, și asta pentru că româncele investesc mult în propria imagine.

Coafura, cosmetica, manichiura, pedichiura, fitness-ul şi celelalte businessuri care au ca obiect îngrijirea personală sunt considerate în general afaceri pentru femei.

Capitalul inițial nu trebuie să fie în mod special de valori foarte mari, dar există bănci şi instituţii de microfinanţare care au deschidere mare către acest domeniu.

2. Centru pentru copii

Femeile sunt cele mai potrivite să conducă un centru pentru copii, în comparație cu bărbații, pentru că ele pot lucra mai ușor cu copiii.  Raportul pe care o femeie îl construiește cu elevul ei este unul de colaborare, și nu de subordonare, iar asta are un efect pozitiv pe termen lung asupra rezultatelor pe care cei mici le obțin la școală, dar și în viață.

Înafară de centrele educaționale pentru copii, există o cerere foarte mare și de activități pentru petrecerea timpului liber. În ziua de azi, părinții își duc la final de săptămână copiii pe la tot felul de ateliere, piese de teatru și spectacole. Așa că, dacă ai talent la pictură, teatru, știi să coci turtă dulce sau să citești frumos, gândește-te ce poți să îi înveți sau cum poți să îi distrezi pe cei mici.

Dacă la atelierele tale copiii pot participa fără să fie însoțiți de părinți, cu atât mai bine! Întotdeauna părinții vor două-trei ore libere pentru ei!

3. Event planning

Firmele specializate în organizarea de nunți sau botezuri performează cel mai bine atunci când la conducere se află o femeie, datorită abilităților înnăscute indispensabile acestui model de business: orientare către detalii, abilități de comunicare mai bune și armonizarea nevoilor clientului cu bugetul pe care acesta îl are la dispoziție.

Și nu e vorba numai de nunți și botezuri! În ziua de azi, mulți oameni își serbează zilele de naștere apelând la serviciile unei firme, ca să nu își mai bată capul! În timp când afacerea ta se va dezvolta, poți să ții teambuilding-uri sau sa organizezi mici festivaluri.

4. Mâncare homemade

Dacă îți place să gătești sau să faci prăjituri, ia în calcul o mică afacere pornind de la pasiunea ta. La început poți găti doar tu, dar în timp, poți să te dezvolți și să-ți îmbuntățești meniul. O oală de ciorbă, o tavă cu fripturi şi un coş de deserturi gătite acasă la gospodina întreprinzătoare, vor fi întotdeauna apreciate de clienţii care nu au timp decât pentru a-şi încălzi o porţie la cuptorul cu microunde.

Bucătăria şi cofetăria sunt ocupații tradiţionale ale femeilor, dar în lumea modernă sunt foarte interesante și afacerile legate de aceste activităţi.

Orice activitate pe care o faci cu plăcere poate fi cea mai bună oportunitate pentru a te lansa într-o afacere pe cont propriu.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *