4 sfaturi ca să te trezești mai ușor dimineața
Lifestyle

4 sfaturi ca să te trezești mai ușor dimineața

Ca antreprenor, cu siguranță nu ești leneș. Știm că muncești din greu toată ziua, pentru a rezolva probleme importante. Dar parcă ai vrea să mai dormi o oră în plus dimineața. Trebuie să știi că asta se întâmplă pentru că nu ai tehnicile potrivite ca să te trezești mai ușor și să pornești la îndeplinirea sarcinilor tale zilnice.

Tot ce ai nevoie este să-ți faci câteva obiceiuri noi, câteva schimbări ale stilului de viață și ale mentalității.

1. Nu mai încerca să lupți contra naturii

Pentru un antreprenor, atingerea obiectivelor propuse este prioritară.  Pentru maximizarea productivității, trebuie doar să identifici care este cea mai bună cale de atingere a obiectivelor.

Dacă lucrezi bine seara, mai bine culcă-te mai târziu și rezolvă o parte din probleme seara, astfel încât să ai dimineața mai liberă. Atenție însă, nu putem să ne culcăm târziu și în același timp să ne trezim devreme, știința spune că avem nevoie de 7-9 ore de somn în fiecare zi.

Orice oră mai puțin dormită are ca efect scăderea productivității. Să mergi la culcare târziu atunci când trebuie să te trezești devreme nu este doar contraproductiv, ci chiar nefiresc.

2. Nu dormi niciodată cu alarma lângă tine 

Cei mai mulți oameni își setează alarma exact în momentul în care trebuie să se trezească, dar dimineața nu se pot abține să apese butonul de amânare de două sau chiar de trei ori.

Te-ai gândi că aceste minute suplimentare îi dau corpului timp suplimentar să se relaxeze. De fapt, efectul este exact contrariu: amânarea confundă ciclul de somn, perturbă ceasul corporal și întrerupe asocierea creierului între sunetul alarmei și trezire.

Așadar cel mai bine este să fii consecvent și să te trezești imediat la sunetul alarmei. Setează alarma exact când trebuie să te trezești și pune-o mai departe de pat, astfel încât să trebuiască să te ridici ca să o oprești. Este cea mai bună metodă de trezire.

3. Creează-ți o rutină indestructibilă

Organizarea și impulsul sunt cei doi piloni ai unei vieți productive. Fără organizare, doar te străduiești să lucrezi eficient. Fără impuls, nu vei avea niciodată energia mentală necesară, pentru a duce la îndeplinire cele mai dificile sarcini.

Cea mai bună metodă de a încorpora aceste două aspecte în viața ta este să ai o rutină de dimineață puternică. Secvențierea activităților oferă un sentiment de scop. Având ceva de făcut îndată ce te trezești, ziua începe imediat.

Când activitățile sunt secvențiate strategic, realizează mai întâi sarcinile simple, care îți dau încrederea și impulsul de a te angaja progresiv în sarcinile mai dificile, până când, în cele din urmă, vei bifa totul de pe lista de sarcini.

Rutina te ajută să începi ziua mai ușor și să-ți finalizezi sarcinile zilnice.

4. Alege-ți un dicton care să te inspire

Cercetările psihologice arată că atunci când un dicton este utilizat în mod regulat și deliberat, aceasta întărește legăturile chimice din creierul tău, și fac ca mesajul să rezoneze mai bine cu tine de fiecare dată.

Dictonul este un instrument puternic, care poate fi aplicat în multe aspecte ale vieții de zi cu zi, ajutându-te să devii mai productiv.

Dacă diminețile te scurg de energie și trezirea este o corvoadă, obiectivele tale se îndepărtează din ce în ce mai mult.  Trezitul devreme poate face ca dimineața să fie cea mai productivă parte a zilei pentru tine.

Gândește-te la ce trebuie să faci în fiecare zi și vei ajunge la birou mult mai ușor și te vei apuca de treabă mai repede, înainte chiar să îți dai seama.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *