Povestea tinerei antreprenoare care luptă cu stresul în România
Stresul și oboseala sunt două dintre cele mai comune probleme ale angajaților companiilor românești, dar și ale managerilor și antreprenorilor din România.
Simona Nicolaescu, coach și antreprenor în HR, a simțit aceste probleme pe propria-i piele și, după o serie de experiențe-revelație care i-au rezolvat dilemele într-un mod spectaculos, a găsit și piesa care lipsea în puzzle-ul antreprenorial românesc: un program concret care să aducă un echilibru între minte, corp și emoții.
Momentul în care a decis că trebuie să facă o schimbare a coincis cu nașterea fiului său, iar primul lucru pe care l-a ajustat în viața sa a fost programul de lucru. De aici până la a-i ajuta și pe alții să-și găsească echilibrul între muncă și propriile nevoi a mai fost doar un pas, pe care ea l-a numit simplu: LifeFit.
Și pentru că 200 de manageri i-au cerut deja ajutorul în căutarea echilibrului, tânăra antreprenoare nu se oprește aici. Pentru 2018 are planuri mari, vrea să dezvolte noi concepte pe piața românească, inclusiv programe care să le permită angajaților să experimenteze timp de 40 minute relaxarea fizică și psihica la serviciu.
“Voi continua eforturile pentru a reduce stresul în România”, promite Simona Nicolaescu. Ea antrenează oamenii care doresc să își recapete pofta de viață, într-un program unic, dezvoltat de ea însăși, cu efecte în echilibrul minții, corpului și emoțiilor, care poartă denumirea de LifeFit.
“Starea de bine a fiecărui antreprenor trebuie să devină un obiectiv în sine, să înceapă de la primele ore ale dimineții, să continue în cursul zilei și să fie luată și menținută apoi acasă. Este un stil de viață pe care este nevoie să îl adopți pentru a te bucura de viață.”, mai spune ea.
Programul LifeFit își propune să proiecteze viitorul echilibrat al oamenilor de succes. Oamenii trebuie în primul rând încurajați să treacă la fapte, să descopere ceea ce îi implinește cu adevărat, să dedice fiecare respirație direcției în care vor să fie.
Articolul complet pe business24.ro