Blog Details
- Home
- /
- Spirit antreprenorial
- /
- Povestea antreprenoarei care creează genți pentru femei puternice
Armina Popeanu este de profesie arhitect, însă ziua ei de muncă nu începe într-un birou de proiectare, ci printre… genţi! Visul oricărei femei, am putea zice, însă este şi visul ei, pus în practică de trei ani. Astfel, la 28 de ani este un antreprenor de succes, un designer care creează genţi pentru femei puternice, independente, sofisticate, copilăroase, practice sau elegante.
Dincolo de faptul că în fabrica Arminei se creează fiecare geantă de la schiţă până la produsul final, Armina se află şi în spatele unui brand special, de genţi pictate manual, deci unicat.
Povestea începe în momentul în care i s-a ivit oportunitatea de a cumpăra o fabrică cu un istoric de 15 ani în producția din genți din piele, întrucât atelierele care îi manufacturau până atunci gențile, sub brandul Lyria, nu răspundeau întotdeauna cerințelor și nevoilor sale punctuale. A urmat multă muncă și ajutorul unei echipe cu experiență, pentru a transforma totul în realitate.
Materia primă, pielea, care este cea mai importantă în acest domeniu, o selectează la târgurile de profil din Europa, cu precădere în Italia. De aici vine și inspirația, dar și din trendurile modei, cele care se pot adapta brandului, desigur, precum și din simple discuții cu clienții.
Antreprenoarea le oferă clientelor sale o geantă care să răspundă nevoilor lor, dar să le facă să iasă din anonimat, o geantă care să se muleze stilului lor: fie o geantă office-business, fie una smart-casual și neapărat un rucsac sau o geantă messenger pentru activitățile sport și un clutch sau un plic pentru evenimentele verii, fie nunți sau cocktail party-uri. Așa cum toate femeile trebuie să aibă o little black dress, așa trebuie să aibă și o geantă la care pot apela oricând, indiferent de eveniment.
Articolul complet pe eva.ro