Spirit antreprenorial

Antreprenorul din Alba Iulia, care are 250 de angajați ce muncesc non-stop, fără salariu

Un antreprenor din Alba Iulia a reușit să rezolve criza forței de muncă pentru afacerea sa, scăzând în același timp costurile de producție. Cum este posibil?

El a adus din Japonia roboți industriali, care acum au un rol-cheie în dezvoltarea afacerii IPEC, pro­ducător de ceramică cu vânzări de peste 21 de milioane de euro anul trecut.

Antreprenorul este câștigătorul competiției EY Entrepreneur Of The Year – România 2016 și cofondator al unei com­panii care produce anual peste 40 de milioane de farfurii, preponderent pentru lanțul IKEA. Fa­brica are în jur 600-700 de angajați „umani“, iar în zona din care Covaciu își recrutează personalul, oferta de locuri de muncă depășește numărul persoanelor care ar putea să se angajeze.

Criza forței de muncă macină de ceva vreme economia și nu mai e o surpriză pentru nimeni, iar Transilvania – epicentrul in­ves­tițiilor românești și străine în industrie, în mod particular.  Pe lângă asta, presiunea permanentă pe reducerea costurilor, pe creșterea volumelor livrate și pe menținerea standardelor de calitate este provocarea cu care se confruntă toți antreprenorii odată ce au acceptat să joace într-o astfel de horă.

Din acest punct de vedere, lui Covaciu i-ar fi fost imposibil să rămână competitiv dacă nu ar fi apelat la brațele galbene ale roboților japonezi. În ultimii 17 ani, de când a cumpărat primul robot, salariul mediu din fabrică a crescut de zece ori, iar costul utilităților (apă și energie) a crescut de 10-15 ori. Acum are circa 250 de roboți în care a investit peste cinci milioane de euro, iar IPEC este fabrica românească cu cel mai mare grad de robotizare, după cum spune chiar el.

Mai multe detalii pe newmoney

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *