De ce ai nevoie pentru a deveni un antreprenor de succes?
Lifestyle

De ce ai nevoie pentru a deveni un antreprenor de succes?

Pentru a deveni un antreprenor de succes ai nevoie desigur de un set de calități esențiale, fără de care nu poți desfășura efectiv munca propriu-zisă. Aici este nevoie de adevărata pasiune și dedicare pentru ca activitatea planificată să aibă un real succes. Cu toate acestea, nu toate persoanele cu aceste calități reușesc să devină antreprenori de succes.

Persoanele de succes sunt foare diferite totuși, chiar dacă în esență lucrează în acelasi domeniu – de pildă Bill Gates și Steve Jobs – au acele caracteristici pe care toți cei care încep o afacere par să le împărtășească, dar sunt și foarte diferiți în același timp.

Caracteristici personale

Primul lucru pe care trebuie să-l urmărești este să știi dacă ai sau dacă poți învăța aspectele esențiale ale comportamentului mental ale unui antreprenor de succes:

Optimismul – Să fii capabil să gândești pozitiv, optimist, este obligatoriu pentru un antreprenor. Această abilitate de a rămâne pozitiv, te poate ajuta să treci peste momentele dificile cu care inevitabil te vei întâlni.

Inițiativa – Abilitatea de a vedea ușor ‘imaginea de ansamblu’ și de a rezolva ușor problemele.

Dorința de a controla – Îți place să fii la conducere și să-ți asumi responsabilități? Va trebui să faci asta dacă vrei să începi – și să menții – o afacere proprie.

Capacitatea de adaptare – Poți să te ridici și să continui atunci când lucrurile merg prost sau nu chiar așa cum le-ai plănuit?

Abilități de comunicare interpersonală – Ca proprietar al unei mici afaceri, calitățile tale de comunicare devin mai importante decât oricând în relația cu clienții, partenerii de afaceri și furnizorii. Toate aceste responsabilități îți vor reveni în cea mai mare parte.

Abilitatea de a asculta – Să fii capabil să vorbești și să ‘te vinzi’ este desigur importantă, dar abilitatea de a-i asculta pe alții este cu mult mai importantă.

Etica – Crezi în tratarea oamenilor cu respect, dreptate, integritate și adevăr? Să fii perceput ca fiind onest, deschis și de încredere este crucial, dacă vrei să clădești orice fel de afacere.

Abilități de gândire creativă

Dacă deții o afacere, dacă nu ai un manager sau un ‘lider’, atunci toate deciziile legate de afaceri sunt ale tale și doar tu ești cel care trebuie să le iei, cel puțin la început, iar din acest motiv gândirea creativă devine foarte foarte importantă.

Abilitatea de a vedea ‘Imaginea de ansamblu’ – Un antreprenor de succes trebuie să fie capabil să vadă o problemă din diferite perspective și să vină mereu cu idei originale.

Abilitatea de a observa tendințele – Un proprietar de afacere trebuie să învețe cum să-și extindă afacerea în direcția potrivită observând tendințele, oportunitățile și nișele de piață pe care le poate capitaliza.

Nu oricine care vrea să înceapă să lucreze pentru el însuși va avea toate aceste trăsături, dar vestea bună este că sunt calități care pot fi dezvoltate, dacă ai dispoziția necesară.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *