5 antreprenori care și-au schimbat cariera la mijlocul vieții și au triumfat
O carieră de succes poate fi foarte confortabilă, și totuși, sunt unii care decid să încerce și altceva.
Schimbarea carierei este o decizie dificilă la orice vârstă, dar asta nu înseamnă că persoane de 40, 50 sau chiar 60 de ani nu au reușit să o facă. Avem 5 exemple de personalități, nu neapărat foarte celebre, care s-au redescoperit, care și-au ascultat inima și au părăsit zona lor de confort.
O nouă direcție
Chimista de 40 de ani Laura Pastore își dorea să lucreze mai mult înafara laboratorului, dar nu neapărat să plece din compania unde lucra. Dar având prea puține opțiuni în cadrul acelei organizații, a început să se gândească la ce-i plăcea la jobul ei actual. După ce a realizat că, fiind chimistă, acest lucru i-a permis să observe problemele individuale și să le rezolve pe rând, s-a gândit la oportunitatea de a face parte din echipa de resurse umane.
Deși schimbarea presupunea și o scădere a salariului, ea nu a fost mai puțin atractivă. Găsirea unei noi direcții poate fi bună din punct de vedere mental și chiar pentru longevitate.
Schimbările mari se fac cu pași mici
Julia Child devenise faimoasă ca bucătar, prin introducerea bucătariei franceze în America. Dar ea nu era doar un bucătar celebru, ci și ofițer de informații în agenția precursoare CIA. Așa l-a întâlnit pe soțul ei, Paul Child, cel care a condus-o către aprecierea bucătăriei franceze, așa cum atestă documente CIA.
Child a început să gătească târziu. Putem spune că ea nu și-a întrerupt cariera pentru a-și urma interesele culinare, ci a făcut-o treptat. La fel ca ea, poți înclina către o schimba. Fă un curs online de programare. Participă la un workshop de design. Concentrează-te pe un hobby și vezi dacă există interes pentru produsele tale înainte de a-ți părăsi serviciul. Dacă vrei să începi o afacere, găsește un mentor care deja a câștigat bani din asta. Schimbarea carierei nu trebuie să te sperie. Trebuie doar să nu te grăbești.
Cariere diferite la momente diferite ale vieții
Vera Wang a fost editor la Vogue timp de 17 ani înainte de a începe să creeze rochiile de mireasă îndrăgite de viitoarele mirese din întreaga lume. Înainte de Vogue ea a fost o tânără patinatoare care aspira să ajungă la olimpiadă. Un drum lung pentru această antreprenoare.
La vârsta de 40 de ani, ea pur și simplu a trecut de la jurnalism la fashion, fără să se mai uite deloc înapoi.
Teama de eșec pare mai mare pe măsura înaintării în vârstă, iar energia și entuziasmul scad. Dar nu trebuie să ne oprim din a încerca.
Nu lăsa succesul să-ți ascundă noile oportunități
Bill Busbice, antreprenor toată viața lui, deținea o companie de transport care deservea industria petrolieră și de gaze. Dar ca o dovadă a deschiderii sale spre a învăță lucruri noi, a inclus propria experiență în transporturi într-un startup de software pe care l-a co-fondat. Aplicația sa, HWY Pro, ajută operatorii și camionagiii să găsească mărfuri de transportat mult mai ușor și mai eficient.
Unii ar putea gândi că cineva ca Busbice își permite să-și pună în aplicare propriile ambiții. Dar averea doar ușurează, nu este și motivul pentru o tranziție de succes.
Tehnologia digitală poate fi de mare ajutor
Nu în ultimul rând, trebuie să profităm de avantajele tehonologiei digitale sub toate formele. Social media, de exemplu, este o modalitate de conectare și de împărtășire a experienței cu cei tineri. Mai important, te poate ajuta să obții un venit suplimentar. Poți crea un curs online bazat pe cele mai practice lucruri pe care le știi. De exemplu, mulți caută pe Google ca să afle cum se îngrijește o grădină de legume sau review-uri de orice fel.
YouTube este o altă platformă care oferă oportunități pentru cei talentați și cunoscători pentru a crea conținut interesant. Tai Lopez a compilat tot ceea ce a învățat pe parcursul vieții sale într-un program denumit “67 de pași”. Lopez a creat video-uri relevante, de calitate, pe canalul său, pentru a se conecta cu audiența sa. Pentru creatorii de conținut vizual, el recomandă testarea două sau mai multe tipuri de video-uri și observarea celor care obțin cele mai multe răspunsuri de la audiență.
Niciodată nu vei rămâne fără resurse în economia digitală. Nu trebuie decât să faci parte din ea. Și este foarte binevenit să o faci.