Startup-ul Patch AI a primit o finanţare de 100.000 de euro, în cadrul evenimentului Techsylvania
În cadrul conferinței Techsylvania, desfășurată la Cluj, au avut loc peste 30 de evenimente tehnice satelit, cu teme diverse, de la sport până aplicații în neurologie.
În competiția Startup Avalanche , unde au ajuns în finală 8 echipe din mai multe țări, s-a impus în acest an Patch AI, care a dezvoltat un asistent virtual pentru pacienții implicați în teste clinice.
Patch AI a câștigat un premiu constând într-o investiție în valoare de 100.000 EURO, care îi va permite o dezvoltare ulterioară a startup-ului. Premiul a fost înmânat de membrii juriului: Voicu Oprean – CEO la Arobs Transilvania Software, Oren Stern – Co-Founder & COO la Connatix, Bogdan Pasca – Membru în ROCA X Investment Board, Flaviu Simihaian – CEO la Troy Medicare & Chairman al Amplicare.
Conform organizatorilor, ediția din 2019 a Techsylvania a fost un eveniment sold out, cu peste 3000 de participanți, care confirmă poziția de cel mai mare eveniment de tehnologie din Europa de Est.