Facilităţile fiscale, motorul dezvoltării industriei IT
Facilităţile acordate de Guvern industriei IT ar putea duce la dublarea contribuţiei acestui sector de activitate la produsul intern brut.
Ionuţ Simion, preşedintele AmCham România, a declarat: “Dacă facilităţile fiscale vor rămâne în vigoare, odată cu dezvoltarea sectorului IT, activitatea acestuia poate ajunge la 12% din PIB, adică 24 miliarde de euro. Anularea facilităţilor fiscale în acest domeniu poate produce mai multe dezavantaje decât avantaje. În acest moment, dorim menţinerea scutirilor fiscale pentru domeniul IT şi introducerea unei astfel de măsuri şi pentru cercetare-dezvoltare”.
În favoarea actualelor scutiri sunt şi investitorii din domeniul IT din ţara noastră. Mihai Faur, director financiar al companiei UiPath a declarat: “Stimulentul fiscal în IT a dus la creşterea salariilor în acest domeniu de activitate, în care noi suntem în competiţie cu giganţii americani Google şi Amazon. Dar, pentru a avea o dezvoltare mai amplă a activităţii în acest domeniu, pe plan naţional, este nevoie de introducerea unor scutiri fiscale şi pentru exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală rezultate din activitatea IT şi pentru domeniul cercetării-dezvoltării”.
Mai multe detalii aici.