Blog Details
- Home
- /
- Știri locale Iași
- /
- Număr mare de viitori antreprenori interesați, la Iași, de programul Start-Up Nation
Unul dintre cele mai aşteptate programe de finanţare pentru mediul de afaceri, Start-up Nation România, care trebuia să pornească de la 1 mai 2017, dar amânat oficial pentru 15 iunie 2017, încă mai are nevoie de numeroase clarificări.
Datorită numărului mare de solicitări, peste 150, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a organizat mai multe întâlniri pentru informarea potenţialilor beneficiari, oferind posibilitatea unor discuții reale între viitorii antreprenori şi experţii Oficiului Teritorial pentru IMM şi Cooperație.
Pracric, reprezentanţii OTIMMC au prezenta varianta actualizată a normelor de implementare a programului şi au răspuns la întrebările puse de viitorii antreprenori, pentru a aduce cât mai multe clarificări în privinţa depunerii şi implementării cu succes a proiectelor. „Este un dialog mai mult decât binevenit cu reprezentanţii OTIMMC Iaşi, cu care noi, de altfel, avem plăcerea să colaborăm constant. La capătul unei atât de ample campanii de consultare publică la nivel naţional, derulată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, vom vedea ce sugestii a fost reţinute şi ce îmbunătăţiri au fost aduse variantei iniţiale, şi, mai ales, experţii OTIMMC Iaşi vor clarifica eventualele aspecte interpretabile. Recomandăm viitorilor beneficiari ai programului să participe la această discuţie, pentru ca apoi să elaboreze sau să ajusteze corespunzător cererea de finanţare”, a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
Mai multe detalii despre programul Start-Up Nation.