Oferte de afaceri românești, mediatizate pe piața externă
Camera de Comerț și Industrie a României mediatizează oferte de afaceri românești pe piața externă, prin intermediul InfoBulletin, un catalog electronic lunar, distribuit către mai mult de 400 de organizaţii internaţionale de sprijinire a afacerilor, printre care: centre de promovare a comerţului şi investiţiilor, ambasadele României în străinătate, ambasadele străine la Bucureşti, camere de comerţ şi asociaţii profesionale din străinătate, ajungând la mii de firme care au conexiuni cu acestea.
Camera de Comerț și Industrie a României dispune de o rețea exclusivă de contacte și relații privilegiate cu cele mai importante organizații de afaceri din lume, cu care colaborează în scopul promovării comerțului internațional.
InfoBulletin se transmite camerelor de comerț și industrie, organizațiilor și asociațiilor profesionale din peste 150 de țări, precum și la peste 700 de instituții și organizații de promovare și susținere a comertului international primesc buletinul, care este postat și pe site-ul web al CCIR.
Înscrierea unei companii românești se face prin completarea unui formular online, în limba engleză. Se poate atașa o prezentare/ reclamă (în limba engleză) sub forma unui fișier tip pdf (text și imagini) de maxim 10 MB.
Mai multe detalii despre acest buletin găsiți pe site-ul web al CCIR, la adresa: http://www.snia.ro/ContentPages/InfoBulletin.aspx.