Vinuri Moldovenești premiate internațional, lansate oficial la Iași
Crama Carpe Diem lansează în România vinurile pe care familia Luca din Chișinău le produce de patru generații. Pasionații de vinuri din Iași, deopotrivă albe și roșii, vor avea ocazia duminică se testeze 3 sortimente, 2 albe și unul roșu.
Vinurile moldovenești premium, apreciate și premiate internațional, vor putea fi degustate Duminică, 10 decembrie, la Bistro La noi (Iași, bld. Ștefan cel Mare), începând cu ora 17:00.
“Vinurile Carpe Diem reprezintă mai degrabă un vis devenit realitate. Ceea ce inițial părea o aspirație ireală, astăzi se mândrește deja cu primele medalii de aur obținute la renumite concursuri internaționale. Nu putem ști de câte generații familia Luca produce vin, dar știm cu exactitate că ultimele 4 generații au fost direct implicate în procesul de producere a vinului.
O pată neagră în istoria familiei a fost în 1949, când toată familia a fost trimisă la munci grele în Siberia, iar toate averile expropriate. Și iată ca acum, în secolul XXI – tradiția reunește 2 generații de vinificatori pentru a fonda noua/veche “Casa Vinicola Luca”
spune Ion Luca, unul dintre cei 2 frați Luca, oamenii din spatele vinurilor.
Degustarea va avea loc într-o atmosferă relaxată, la Bistro La noi, alături de bunătățuri care complimentează aromele vinurilor. Totul va fi gătit și pregătit în bucătăria proprie, super proaspăt.
Mai multe detalii pe pagina oficială a evenimentului Degustare de vinuri moldovenești – Carpe Diem