Plantația de cătină, o idee de afacere profitabilă
Plantația de cătină devine profitabilă din al treilea an de la înființare și poate fi exploatată până la 25 de ani, iar costurile de înființare a unui hectar de cătină sunt cuprinse între 1.500 și 3.500 de euro.
Dacă iei în considerare plantația de cătină pentru lista ta cu idei de afaceri, trebuie să știi că investiția se recuperează destul de repede. Agricultorii spun că în al treilea an de la plantare poți obține o producție medie de 15 tone, iar prețul mediu pentru un kilogram de cătină variază între 10 și 15 lei.
Cătina nu este o cultură pretențioasă și poate fi cultivată de la nivelul mării până la 900 – 1.000 de metri altitudine. Ea preferă terenurile plane, orizontale sau ușor înclinate. Cătina poate fi plantată pe orice suprafață, mai puțin pe cele acide, cu PH-ul sub 5,5 și solurile cu exces de umiditate, mlăștinoase, cu apa freatică la suprafață.
Cele mai bune randamente le dă cătina plantată în luncile râurilor, cu soluri aluvionare, ușoare și nisipoase. Are nevoie de lumină și poate rezista la temperaturi cuprinse între -40 de grade Celsius și +40 de grade.
Terenul pe care urmează să plantați cătina trebuie cultivat obligatoriu cu cel puțin un an înainte, de preferat cu cereale păioase, precum grâul. Astfel, terenul va fi curat de buruieni, mai ales de cele perene, mai greu de îndepărtat într-o cultură ecologică de cătină. Recoltarea cătinei se face de la jumătatea lunii august până la sfârșitul lunii septembrie, conform greatnews.