Blog Details
- Home
- /
- Opțiuni de Finanțare
- /
- A fost publicată pentru dezbatere publică procedura de eșalonare simplificată a datoriilor de după starea de urgență
Procedura de eșalonare simplificată de datoriilor din perioada de urgență și de alertă a fost publicată în dezbatere publică pe site-ul ANAF, după ce pe 26 octombrie în Monitorul oficial a apărut Ordonanța de Urgență 181.
Această OUG prevede că eșalonarea se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru sume mai mari de 5.000 de lei. Contribuabilii care doresc să beneficieze de eșalonarea datoriilor trebuie să depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, după această dată nemaifiind posibilă accesarea. La această cerere, debitorul poate anexa un grafic de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, în caz contrar ANAF va împărți în rate egale.
Câteva dintre condițiile ce trebuie îndeplinite
Contribuabilul trebuie să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
De asemenea, trebuie să nu se afle în procedura faliment, să nu se afle în dizolvare, să aibă depuse toate declarațiile fiscale, să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală (beneficiază și acestea din urmă dacă suma a fost achitată).
Termenul de plată a ratelor de eşalonare este data de 15 a fiecărei luni. Prima rată din graficul de eşalonare la plată are termenul de plată data de 15 a lunii următoare emiterii deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale.
Mai multe detalii aici.