ROCA a intrat în acționariatul Artesana cu scopul de a susține scalarea companiei, construcția și dotarea unei noi fabrici de lactate care va tripla capacitatea de producție
ROCA Investments anunță intrarea în acționariatul Artesana, cel mai cunoscut brand românesc de produse lactate artizanale de pe piața locală. Prin achiziția unui pachet de 20% din acțiuni, ROCA își asumă misiunea de a susține compania în dezvoltarea sa. Pe termen scurt și mediu, ROCA și Artesana se vor concentra pe construcția și dotarea unei noi fabrici de lactate, care va crește capacitatea de producție a companiei de cel puțin trei ori.
„ROCA Investments dobândește o participație de 20% în Artesana, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de lactate artizanale. Compania este la începutul unei etape de dezvoltare, cu perspective de creștere organică și multiple posibilități de extindere într-un sector aflat pe un trend de consolidare. Dincolo de asta, argumentele care au stat la baza deciziei de a deveni acționari în Artesana au fost potențialul de scalare a companiei, care acționează într-un domeniu vizat de ROCA, și în același timp conexiunea pe care am simțit-o cu familia Donici, cu care împărtășim aceeași valori și principii. Artesana este un brand puternic, cu o promisiune clară, iar cel mai important lucru este că își respectă aceasta promisiune. Iar pentru noi este o mândrie și o responsabilitate sa devenim parte din aceasta. ” a spus Ionuț Bindea, Investment Manager ROCA Investments.
Început ca un mic business de familie în 2007, Artesana comercializează în prezent produse lactate artizanale naturale premium. Ca urmare a creșterii cererii de produse 100% naturale, Fabrica Artesana din Tecuci a atins pragul maximum al capacității sale de producție. Pentru a acoperi cererea în creștere, familia Donici împreună cu echipa ROCA vor dezvolta o nouă fabrică pe terenul existent din Tecuci, în vederea triplării capacitații de producție. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ €4.6 milioane.
„ROCA a apărut în momentul în care aveam nevoie de un partener care să se implice alături de noi în business ca să putem duce compania la un alt nivel, în care să răspundem cererii pieței de produse lactate artizanale la volumele necesare. Comunitatea formată de ROCA, precum și abordarea companiei de a acționa împreună ne-a convins că este partenerul potrivit pentru acest pas important, a spus Daniel Donici, Co-Managing Partner Artesana, și care conduce businessul de familie alături de soția sa.
„Cu ROCA alături, Artesana va construi o nouă fabrică optimizată conform misiunii Artesana de prelucrare minimă a laptelui, intervenție cât mai scurtă în parcursul termic și tehnologic și prin urmare păstrarea calităților naturale ale laptelui provenit de la fermierii din jurul Tecuciului”, a spus Alina Donici, Co-Managing Partner Artesana.
Valoarea pieței lactatelor a cunoscut o expansiune semnificativă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 5.4 miliarde lei în 2020, o creștere de aprox. 60% față de anul 2008, deși numărul companiilor a scăzut având în vedere trendul de consolidare din piață. Segmentul bio, în care Artesana este prezentă cu o gamă de produse variată, a beneficiat de o creștere accelerată prin popularizarea trendului de health and wellness, care devine din ce în ce mai apreciat de către consumatorii români.
Artesana se alătură comunității de antreprenori ROCA formată din companii locale din diverse domenii de activitate care sunt sprijinite prin finanțare, dar și la nivel operațional și managerial, să își atingă potențialul: Frigotehnica, BICO Industries, Romcargo Maritim, RDF Arad, Electroplast SA, MECANEX, Piscicola SA și Yellow.Menu.