Blog Details
- Home
- /
- Știri locale Iași
- /
- Compania Iulius lansează Go Local, un program de susţinere a antreprenorilor locali
Compania Iulius, singurul dezvoltator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, lansează programul Go Local, prin care pune la dispoziţia antreprenorilor locali infrastructura sa de retail din marile oraşe în care este prezent, cu scopul de a stimula afacerile locale într-un moment în care rezilienţa acestora este pusă la încercare, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, înscrierile se fac pe www.iuliuscompany.ro/golocal, iar antreprenorii interesaţi vor trece printr-un proces de selecţie. Business-urile locale din programul Go Local vor beneficia de scutiri temporare de la plata chiriei pentru prezenţa în cadrul ansamblurilor mixed-use de regenerare urbană Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara sau reţelei Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava, dar şi de pachete personalizate de promovare gratuite.
“Cafeneaua din drumul spre birou, magazinul cu preparate tradiţionale, florăria cu aranjamente deosebite sau o locaţie cu haine create local – şi multe alte exemple – sunt business-uri care ne aduc un plus în viaţa de zi cu zi şi care salvează locuri de muncă, iar programul Go Local reprezintă o platformă de susţinere şi promovare a lor. Iniţiativa se înscrie în strategia de sustenabilitate a companiei – IULIUS în comunitate – care are în centru aspectele de mediu, investiţiile în oameni şi comunitate, cu accent pe cele mai bune practici în guvernanţa corporativă şi de etică în afaceri”, au transmis reprezentanţii companiei.
Mai multe detalii aici.