25 de moduri simple pentru a obține o perspectivă nouă asupra afacerii tale

Uneori e mai ușor să găsim idei, mai multe și mai rapide, dacă pur și simplu ieșim puțin din rutina noastră normală de business. Poți sta la calculator cu orele încercând să faci o ofertă, iar dacă te detașezi puțin, faci o pauză, bei un suc, parcă vine și inspirația.
O schimabre de peisaj poate face minuni pentru creativitatea și pentru afacerea ta. Dacă ai nevoie de asta, poate că e momentul potrivit să ieși puțin din rutină și să încerci ceva nou. Chiar și cele mai mici schimbări te pot ajuta să vezi mai bine problemele, dar și oportunitățile și soluțiile. Iată și 25 de idei pentru a obține o nouă perspectivă asupra afacerii tale.
1. Ia-ți o după-amiază liberă și folosește-o pentru a face ceva diferit, ce nu ai mai făcut niciodată.
2. Ia-ți o vacanță și mergi într-un loc unde nu ai fost niciodată. Și mai bine, mergi într-un loc unde se vorbește altă limbă.
3. Schimbă locul cu unul dintre angajații tăi pentru o zi, observă și învață. Alege un post cu care nu ai de-a face în mod obișnuit, precum relația cu clienții, livrările, etc.
4. Știi acel lucru pe care ți l-ai propus de mult să îl faci dar niciodată nu ai avut timp? Pune-ți alarma cu o oră mai devreme decât în mod obișnuit și rezolvă problema.
5. Invită câte un angajat la prânz în fiecare zi.
6. Mergi la un eveniment sau conferință din domeniul tău de activitate.
7. Schimbă mediul de lucru. Încearcă să lucrezi afară sau la o cafenea. Renovează-ți biroul.
8. Mută-ți biroul sau relaxează-te pe o canapea în timp ce ești la serviciu. Dacă lucrezi de acasă, încearcă să lucrezi în altă cameră decât cea cu care te-ai obișnuit.
9. Stai în picioare în timp ce vorbești la telefon.
10. Eliberează-ți biroul de lucrurile inutile. Te vei simți mai bine într-un spațiu mai simplu și mai liber.
11. Schimbă traseul către serviciu. Încearcă să mergi pe un drum diferit în fiecare zi a săptămânii. Fii atent de fiecare dată la peisaj.
12. Dacă în mod normal mergi cu mașina la serviciu, încearcă să mergi cu bicicleta sau cu mijloace de transport în comun.
13. Citește cărți despre afaceri sau cum să devii un antreprenor de succes. S-ar putea să înveți câte ceva.
14. Dormi la celălalt capăt al patului, pentru o nouă perspectivă.
15. Deconectează-te de ecrane, de email-uri, de smartphone, de social media, de show-uri, etc., doar pentru un weekend. Vei fi surprins de ideile care apar mult mai ușor decât atunci când ești distras constant.
16. Propune-ți 10 minute pe iz pentru meditație. Dacă ești prea grăbit dimineața, poți să o faci și înainte de culcare.
17. Explorează o parte a orașului unde nu mergi în mod obișnuit.
18. Alege o emisiune pe un subiect care te interesează, nu neapărat de business, și urmărește-o.
19. Găsește un expert într-un anumit domeniu care să te ajute să înveți mai mult despre el. Puteți ieși la o cafea sau la prânz ca să ai ocazia să pui mai multe întrebări.
20. Asociază-te unui grup de antreprenori din zona ta sau din domeniul tău. La întălniri puteți vorbi despre probleme și găsi soluții. Ascultându-i pe ceilalți cum își rezolvă problemele poate fi încurajator.
21. Alege un gen de muzică pe care nu l-ai ascultat niciodată și explorează-l.
22. Experimentează diverse melodii de fundal la serviciu și vezi cum îți afectează focusul și energia.
23. Oferă-te voluntar la o organizație locală. Petrecerea unui timp cu copii, persoane fără adăpost sau animale abandonate, îți poate oferi o nouă perspectivă.
24. Mentorează un alt antreprenor aflat la început de drum. Te va ajuta să realizezi că știi mult mai multe lucruri decât crezi.
25. Data viitoare când ai nevoie de idei, lasă deoparte laptopul și încearcă să scrii pe hârtie. Ajută mult gândirea creativă.