Blog

Știri admin 27/06/2017

Continental România vrea să angajeze încă 1500 de persoane anul acesta

Continental România vrea să angajeze încă 1500 de persoane anul acesta

Compania Continental, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, anunţă că vrea să crească numărul de angajaţi în România cu 1.500 de persoane, în acest an, în special de experţi software. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Continental, în acest an vor fi angajate 1.500 de persoane în cele şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare aflate în România. „Sectorul automotive se află într-o continuă schimbare. Este nevoie de experţi software, precum şi cu alte competenţe care să contribuie din plin prin ideile lor inovative la dezvoltarea acestui domeniu.

Continue reading

Iulius Mall vrea să devină brand european

Îndeplinirea sarcinilor administrative necesită 240 de zile pe an într-o afacere mică

Sud-africanii de la Atterbury au preluat 50% din rețeaua de malluri Iulius și din viitorul ansamblu imobiliar mixt Openville din Timișoara. Una dintre direcțiile de dezvoltare pentru Iulius Group, după atragerea investitorilor sud-africani, va fi intrarea pe alte piețe din regiune cu brandul de centre comerciale Iulius Mall. Argumentele pentru intrarea pe piața locală au fost atât premisele economice pozitive ale României, precum și rezultatele solide înregistrate de centrele comerciale dezvoltate de antreprenorul român Iulian Dascălu. „Vedem România ca fiind o piață solidă, în creștere, iar strategia noastră este să încheiem parteneriate puternice și nu neapărat să intrăm pe noi

Continue reading

Știai că poți să-ți extinzi afacerea la nivel internațional?

Știai că poți să-ți extinzi afacerea la nivel internațional?

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale lumii globalizate în care trăim, este faptul că, indiferent de locul în care te afli, te poți adresa unei audiențe globale, adică poți să oferi produsul sau serviciul tău pe piața mondială. Locația afacerii tale nu este neapărat un dezavantaj, atât timp cât aplici o serie de principii. Iată câteva informații utile despre cum să te extinzi la nivel internațional. Urmărește tendințele globale de comunicare în marketing și cele mai bune practici De exemplu, nu este obligatoriu să obții o diplomă de marketing de la o universitate locală, ci poți obține o certificare

Continue reading

Afacerea ta este pregătită pentru succes?

Afacerea ta este pregătită pentru succes?

Imaginează-ți că ai un stand de limonadă. Ai cam 20 de clienți pe zi și ingredientele necesare pentru o zi de lucru.  Dintr-o dată, grupuri mari de clienți se așează la coadă. Ce se va întâmpla? Rămâi fără zahăr în mai puțin de o oră și din păcate trebuie să închizi, pierzând banii pe care i-ai fi putut câștiga. Asta pentru că nu ai fost pregătit pentru succesul afacerii tale. Când ești la început, poți face lucrurile la scară mică. Dar pe parcurs trebuie să te pregătești să-ți scalezi afacerea fără probleme. Dacă se întâmplă des să cauți un document

Continue reading
Știri admin 26/06/2017

Cu trei fabrici în România, Takata, cel mai mare producător de airbaguri, cere intrarea în faliment

Cu trei fabrici în România, Takata, cel mai mare producător de airbaguri, cere intrarea în faliment

Compania japoneză Takata Corp, care are trei fabrici în România, a înregistrat cererea de intrare în faliment pentru Statele Unite, datorită unui uriaș dezastru de rechemare. Takata a trebuit să recheme în service mai mult de 70 de milioane de airbaguri, doar în Statele Unite. În România, japonezii de la Takata au două fabrici la Arad, una producătoare de volane şi una care produce centuri de siguranţă, şi una la Sibiu, unde se produc saci pentru airbaguri. Takata, unul dintre cei mai mari producători de componente auto, lucrează de luni de zile pentru a finaliza acordul cu Key Safety.   Motivul

Continue reading

Pallas Mall Iași pe locul 5 în topul afacerilor rulate de toate mallurile din România

Deşi avem una dintre cele mai slabe puteri de cumpărare din regiune, nouă din zece români sunt pasionaţi de mersul la cumpărături, pondere care îi plasează pe primul loc în regiune la acest capitol, potrivit unui studiu realizat de GfK. Mallurile au devenit locurile preferate pentru cumpărături, astfel că cifra de afaceri a celor 63 de malluri funcţionale în 2016 la nivel naţional a crescut cu 11,6% mai mult decât anul anterior. Primele două poziţii în ierarhia mallurilor cu cele mai mari afaceri din 2016 se păstrează neschimbate în ultimii doi ani: Zona Comercială Băneasa este urmată în clasament de AFI

Continue reading

Povestea Maruca Atelier, un business cu haine făcute pe comandă pentru mămici și fetițe „asortat” cu jucării croșetate

Haina pe care-o porți nu te face mai deștept, dar îți influențează categoric starea de spirit și încrederea în forțele proprii. Cel mai important pas în a fi frumoasă într-o ținută este să te simți bine în ea! De aici a plecat și povestea Maruca. „Pe vremuri era un motiv de statut social ca oamenii să-și facă hainele la croitor. Dacă luăm cuvântul croitorie și ne gândim la ce însemna de fapt croitorie pe vremuri da, eu asta fac. Custom made. Nu îmi place să fac lucruri de serie”. Care au fost dificultățile începutului? La atelier au venit inițial prietene

Continue reading
Evenimente admin 23/06/2017

Seară cu antreprenori la Galaxy Design

Pe 29 iunie, într-o seară de joi, Razvan va povesti cum s-a conturat ceea ce azi cu toții cunoaștem ca fiind Galaxy Design. El ne va povesti despre partea nevăzută a carierei de antreprenor. În mediul de afaceri ai parte de provocări dintre cele mai diverse, conturate în creșteri, dar și pierderi. Dezvoltarea unei afaceri este în strânsă legătură cu viziunea, iar unii ar mai spune că și cu norocul. Un lucru e cert, în spatele fiecărei afaceri stă un antreprenor cu o poveste. Care au fost provocările la care a fost supus? Cum a reacționat în situații limită? De unde

Continue reading
Idei de afaceri admin 22/06/2017

50 de afaceri în retail pe care le poți deschide cu bani puțini

50 de afaceri în retail pe care le poți deschide cu bani puțini

Există multe afaceri în retail, însă cele mai multe necesită investiții destul de mari. Dacă dorești să oferi produse finite direct consumatorilor, dar nu dispui de fonduri financiare, noi am alcătuit o listă cu 50 de idei de afaceri mai puțin costisitoare. Ecommerce - Poți face vânzari fără să fie nevoie să investești într-un magazin real, cel mai simplu fiind comerțul electronic. Există platforme consacrate de comerț electronic, ale căror costuri nu sunt foarte mari. Afaceri handmade - Te poți concentra pe vânzarea propriilor creații realizate manual, postând în mediul online sau prezentând în cadrul unor evenimente locale. Vânzarea de produse de

Continue reading

Se poate în România: un belgian cultivă în Banat șofran, cel mai scump condiment din lume

Se poate în România: un belgian cultivă în Banat șofran, cel mai scump condiment din lume

Un belgian stabilit într-un sat din judeţul Caraş-Severin cultivă pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi şofran, cel mai scump condiment din lume, care se vinde şi cu 30.000 de euro kilogramul, dacă este de calitate. În urmă cu patru ani, Vincent a luat decizia de a încerca să cultive şofran, supranumit “aurul roşu” şi considerat cel mai scump condiment din lume. A început cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi. Nu a fost uşor, pentru că a fost nevoie ca planta să fie mai întâi aclimatizată. După doi ani de încercări, bulbii de şofran au fost adaptaţi

Continue reading