Urmează un adevărat cutremur economic în România. S-a anunțat deja creștere zero
Creștere economică zero într-un an, maximum doi, inversarea ciclului economic, reducerea ritmului de creștere a salariilor. Toate acestea sunt profețiile despre România a celei mai mari agenții de rating din lume. După alegerile parlamentare, Guvernul va dezlănțui iadul austerității.
Ritmul de creştere al economiei româneşti va rămâne sub 4% în acest an, după care se va reduce în 2020-2021 din cauza încetinirii cererii externe, a reducerii ritmului de creştere a salariilor şi a unui mediu fiscal mai neutru, apreciază agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s, care a reconfirmat ratingul de ţară al României la BBB- cu perspectiva stabilă.
Una dintre presupunerile de bază ale agenției este că Executivul va înăspri bugetul pentru a contracara majorările preconizate în cheltuielile cu pensiile în 2020 şi 2021, după alegerile parlamentare.
Ținând cont și de alegerile ce urmează, este posibil ca deficitul bugetar să se majoreze uşor în 2020, spre 3,4% din PIB, problemă ce va trebui rezolvată de viitorul Guvern.
„Observăm că deficitul de cont curent este acoperit din ce în ce mai mult prin datorii.(…) Observăm o lipsă de investiţii străine greenfield, ceea ce sugerează că investitorii ar putea fi din ce în ce mai reticenţi având în vedere creşterea rapidă a salariilor, lipsa dezvoltării infrastructurii şi incertitudinile politice persistente. Din acest motiv ne aşteptăm ca datoria externă a României să continue să crească”, atrag atenţia reprezentanţii agenţiei.
Mai multe detalii pe capital.ro