Blog Details
- Home
- /
- Știri locale Iași
- /
- Biroul din Iași al 3Pillar Global va ajunge la 50 de angajați în următoarele luni
3Pillar, companie globală de dezvoltare de software personalizat, a inaugurat în luna septembrie al treilea birou al său din România, la Iași, în clădirea de birouri Moldova Centre.
Biroul din Iași a depășit deja 20 de angajați, la numai o lună de la deschidere, însă reprezentantul 3Pillar spune că recrutările continuă, astfel că în câteva luni compania va avea aproximativ 50 de angajați.
Modul de lucru intern al companiei se bazează pe o identitate puternică și o cultură organizațională foarte bine conturată, astfel încât se lucrează în echipe internaționale, punându-se un accent deosebit pe împărtășirea cunoștințelor (knowledge sharing), un element esențial fiind inovația.
Compania 3Pillar are birouri pe trei continente și echipe internaționale. Acesta este și motivul pentru care în biroul din Iași s-au prevăzut patru săli de conferințe: Pacific, Indian, Atlantic, Arctic, pornind de la numele oceanelor, concept ce face referință la scara globală la care acționează compania.