Iașul deține 2 din totalul de 79 de parcuri industriale din țară
În România există 79 de parcuri industriale. Spre deosebire de alte județe din țară, care deja au o tradiție în ceea ce privește plusul de valoare pe care îl aduc parcurile industriale economiei locale, în Iași avem deocamdată doar două parcuri industriale, din păcate și acestea deocamdată nefuncționale.
Pe primul loc în ceea ce privește numărul de parcuri industriale se află județul Prahova, cu nu mai puțin de 14 parcuri industriale, urmat la mică distanță de județele Cluj și Brașov, cu 11 respectiv 10 parcuri industriale.
Decalajul este mare față de următoarele județe aflate în acest top, cu un număr de 3-4 parcuri industriale, respectiv județele Bihor, Dâmbovița sau Vâlcea.
În județul Iași există două parcuri: unul inițiat de Primăria Miroslava, celălalt de Consiliul Județean. Tot câte două parcuri industriale au și județele Alba, Dolj sau Giurgiu. Cele mai multe județe totuși au câte un singur parc industrial.
Miroslava Industrial Parc singurul din judeţul Iaşi recunoscut de Ministerul Dezvoltării, are un teren de peste 46 de hectare, estimându-se că va fi funcţional abia de anul viitor. Jumătate din suprafaţa acestuia este deja antamată de clienţi, urmând să se mai organizeze licitaţii în funcţie de solicitările venite de la potenţialii clienţi. Între viitorii rezidenţi se numără firme importante precum Electra sau Gemini Cad Systems, SC Fildas Trading, unul dintre cei mai mari distribuitori de medicamente din România, o firmă din grupul Fiterman, Look Ahead, şi Deme Macarale Oradea, cel mai mare operator de macarale din ţară.
În timp ce la Miroslava creşte cel mai mare parc industrial din Moldova, cel doilea parc industrial ieșean, “Iași Industrial Park”, a intrat deocamdată doar în faza de proiectare, după 4 ani de amânări.