Marile companii din Iași se implică în pregătirea studenților
Două dintre marile companii din Iași, Continental Automotive și Tech-Con au hotarât să se implice în pregătirea studenților, posibili viitori angajați ai acestora, prin modernizarea câte unui laborator din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).
În acest sens, astăzi, 28 noiembrie 2017, a avut loc inaugurarea a două laboratoare moderne realizate de către cele două companii ieșene. Conducerea facultății a colaborat cu firmele Continental Automotive și Tech-Con, fiecare aducând câte un laborator la cele mai înalte standarde, începând cu modernizarea spațiului de studiu, până la dotarea cu calculatoare, osciloscoape, echipamente industriale, de testare și de simulare.
„Noi avem colaborări cu mai multe firme, iar ideea a pornit și de la inițiativa lor, care voiau să antreneze și să ofere sprijin în activități didactice studenților interesați, care, potențial, vor fi angajați în domeniu. Este vorba de investiții de câteva mii de euro, iar laboratoarele vor fi folosite în cazul disciplinelor didactice, dar și extra curricular, pentru studenții care vor să lucreze suplimentar. Sperăm să extindem colaborarea la un nivel cât mai mare, să beneficiem de sprijin și de la alte firme în dotarea cu echipamente a laboratoarelor”, au precizat reprezentanții Facultății de Automatică și Calculatoare.
Derularea proiectelor a început în urmă cu aproximativ șase luni și a presupus o strânsă colaborare între reprezentanții companiilor investitoare și cadrele didactice ale facultății. Cele două laboratoare vor deservi studenților Departamentului de Automatică și Informatică; cel modernizat de Continental Automotive se va numi „Cercul studențesc «Learn and practice Automation»”, în timp ce laboratorul modernizat de Tech-Con va fi „Hydraulic, Pneumatic & Industrial Automation”.