Care este capitala IT-ului din România?
Peste 100.000 de români lucrează în domeniul IT, iar numărul firmelor de IT a crescut cu 50% în ultimii şase ani, conform unui studiu. Competiţia pentru titlul de capitală a IT-ului din România s-a dat între Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.
Numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut în perioada 2011-2016 de la 9.823 la 14.339, previzionându-se că se va depăşi numărul de 17.000 la finalul anului 2017, Conform Studiului Naţional al Pieţei de IT, realizat de Clusterul de IT al ARIES Transilvania. Practic în cei 6 ani de zile, s-au înregistrat cu aproape 50% mai multe firme care își desfășoară activitatea în acest domeniu.
Totodată, cifra de afaceri cumulată a firmelor de IT s-a dublat in ultimii 6 ani, în contextul în care segmentul IT deţine o pondere din ce în ce mai crescută în economia naţională, depăşind, împreună cu domeniul tehnologiilor comunicării, 6% din PIB.
Foarte importantă este creşterea ponderii start-up-urilor în ansamblul pieţei, prin dublarea numărului acestora în cei 6 ani de referinţă, ceea ce indică apariţia pe piaţă a tinerilor antreprenori, promotori de noi idei, noi soluţii şi o nouă atitudine în business, completând astfel companiile cu experienţă, care au crescut în ritm susţinut în ultimii ani, se arată într-un comunicat al Clusterului de IT al ARIES Transilvania. Capacitatea acestor start-up-uri de a rezista unei concurenţe puternice constituie una din mizele pieţei de IT, miză care suscită interesului tuturor specialiştilor, fiind una din premisele continuităţii cu succes a acestui domeniu.
Cu toate că Bucureștiul găzduiește cel mai mare număr de companii de IT, respectiv 5359 în 2016, ritmul de creștere a fost mai lent în ultimii ani, de doar 38%. Pe de altă parte, cele 3 mari județe în care este concentrată industria IT din România, Cluj, Timișoara și Iași, au înregistrat un ritm de creștere mult mai susținut în perioada 2011-2016, astfel: în județul Cluj creșterea a fost de 81%, în județul Timiș de 39%, iar în Iași de 71%.
Cu toate că evoluția Iașului a fost una foarte bună în ceea ce privește creșterea numărului de companii, Cluj-Napoca a reuşit să decoleze şi să câştige “înălţime” în ultimii ani, ajungând la o amplitudine care îi permite să se considere principalul pol de business IT, după Bucureşti – arată studiul.
În cele 1.439 de companii din IT, din Cluj-Napoca lucrează 14.600 de angajaţi, reprezentând 14,3% din totalul angajaților din IT pe țară și 8,7% din totalul salariaţilor municipiului Cluj-Napoca , deci 1 din 11 angajaţi clujeni lucrează în IT.
Pe de altă parte, în cele 633 de companii din IT din Iași lucrează 5.527 de angajaţi, mai puțin de o treime decât în cazul Clujului, și reprezentând doar 5,4% din numărul total angajaților în IT din țară.