Mediul de business salută reluarea curselor aeriene Iași – Timișoara
Compania TAROM a inaugurat duminică la Iași reluarea curselor pe ruta internă Iaşi-Timişoara, după ce Blue Air a anunțat abandonarea acestora în luna februarie.
Potrivit operatorului aerian român, cursa Iaşi – Timişoara va fi efectuată cu o frecvenţă de patru zboruri pe săptămână, la preţuri începând de la 40 de euro, dus-întors şi o medie a tarifelor de 80-90 de euro. Aeronavele pot transporta 48 de persoane, drumul de la Iaşi la Timişoara fiind parcurs în o oră şi 40 de minute.
Mobilitatea este una dintre cele mai mari valori de care beneficiază mediul de afaceri ieșean, care oferă posibilitatea de a călători mai facil și mai mult. Cursa Iași-Timișoara, la fel ca și alte curse nationale și internaționale, este foarte importantă pentru mediul de afaceri ieşean.
“Dezvoltarea Aeroportului Iaşi are o influenţă directă asupra creşterii economiei locale. Toate industriile creative şi tot ceea ce este legat de servicii pentru conferinţe, simpozioane şi alte evenimente de amploare au crescut cifra de afaceri din utimii ani“, a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași.
La inaugurare, directorul TAROM, Werner Wolff, a declarat că va introduce din toamnă şi o rută directă Iaşi – Cluj, precum şi o rută Timişoara – Chişinău, pe care compania o studiază în această perioadă. Pe de altă parte, reprezentanții mediului de afaceri ieșean, prezenți la inaugurare, au solicitat deschiderea unor noi rute internaționale, cum ar fi spre Amsterdam sau Frankfurt, pentru care există deja o cerere foarte mare.