Poveștile “Brandurilor românești” prezentate la Iași
Ziarul Financiar organizează marţi, 12 iunie, la Iaşi, conferinţa „Branduri româneşti”, unde creatorii celor mai puternice branduri româneşti îşi vor spune poveştile şi experienţele dobândite.
Companiile şi antreprenorii vor avea ocazia să cunoască businessuri antreprenoriale româneşti care au rezistat şi s-au diferenţiat pe piaţă. Alte întrebări la care se așteaptă răspunsul sunt: Cât costă să dezvolţi un brand?; De cât timp ai nevoie?; Care sunt paşii de urmat?; Care au fost cele mai dificile momente din viaţa antreprenorilor români?
La conferinţă vor veni reprezentanţi ai unor companii cu branduri puternice din Moldova: Betty Ice, Fiterman Pharma, Dedeman, Agricola Internaţional, Casa de Vinuri Cotnari, care ne vor învăța cum se construiește un brand puternic în business.
Noua generație de antreprenori va fi reprezentată de Genoveva Cojocaru, proprietară a companiei Ulei Zorian, pe care am prezentat-o și noi în articolul Povestea uleiului fabricat la Oțeleni, ulei adevărat, apărut din dorința de a crea, nu doar de a muta ceva dintr-un loc în altul, Florin Irimescu, proprietarul producătorului de preparate din peşte Vale Putna sau Florin Cucu, proprietar al producătorului de pijamale Sofiaman.
Pentru înregistrare la această conferință, accesați acest link