Blog Details
- Home
- /
- Spirit antreprenorial
- /
- Ager Service Iași: 80% dintre clienții noștri ne-au devenit prieteni și cunoștințe
Pe o piață diversificată și pestriță, am putea spune, alegerea unui service auto se face în funcție de câteva criterii esențiale…recomandare, încredere și profesionalism.
După 15 ani de activitate în domeniul auto, Ager Service a parcurs etapele dezvoltării de la un service de nișă, comercializarea și înlocuirea geamurilor auto, la un service multimarcă, ce pune accent pe timpul de imobilizare și alegerea corectă a pieselor de schimb, vizând raportul calitate-preț.
La Ager Service am început activitatea în 2002, printr-un contract de distribuție și înlocuire a geamurilor auto. După doi ani, în 2005, am adus pe piața ieșeană foliile auto omologate RAR, iar din 2008, după un moment greu al pieței auto, de criză, am trecut la diversificarea serviciilor prin ofertarea serviciilor de mecanică-auto.
Afacerea am început-o cu o propunere din partea importatorului de geamuri auto Sekurit Saint Gobain, ce căuta service-uri partenere la nivel național, iar primul transport de geamuri având loc în septembrie 2002, deci cumva nu noi am ales domeniul, ci domeniul ne-a ales pe noi.
Cel mai dificil moment pentru noi a fost criza din 2008, când cifra de afaceri ne-a scăzut cu 40%, dar și datorită deciziilor din piața asigurărilor de a deschide platforma de achiziții proprii pentru piesele auto, inclusiv geamuri auto.
Soluția pentru redresare a venit prin diversificarea serviciilor. Clienților câștigați în cei 5 ani de la înființare le-am oferit și servicii de întreținere a autoturismelor. Astfel, relațiile cu clienții s-au apropiat, periodic având nevoie de revizie, schimb de anvelope, întreținerea în bună stare a autoturismelor proprietate sau de firmă.
Noi am venit pe piață cu o altă abordare a clientului decât cea practicată în general de service-uri. 80% dintre clienții noștri ne-au devenit prieteni și cunoștințe.
Clienții noștri aleg service-ul nostru pentru că au încredere în noi, ne cunosc de mult timp din piață, avem deja un nume, iar mecanicii, personalul, este stabil.
Mai 2017 aduce pentru Ager Service, implicit pentru clienții noștri, un parteneriat cu Auto Check Center, o rețea de service-uri la nivel național, cu o structură de funcționare verificată și confirmată în timp, un furnizor serios și puternic, cu prețuri corecte în devizele de lucrări și timp de imobilizare al mașinilor cât mai scurt.
Ne dorim ca experiența în service să fie una plăcută, să ducă la o rată de revenire 99,9%.
Recomandarea noastră pentru un start-up ar fi de a investi în oameni, în pregătirea lor, în dezvoltarea lor profesională, dar și într-o comunicare deschisă și onestă cu partenerii de afaceri, fie ei clienți sau furnizori.