UBER pentru camioane dezvoltat de o firmă IT din Iaşi
CargoPlanning, platforma care optimizează procesul de planificare a transportului de marfă, este dezvoltată de o companie de IT din Iași, Nima Software, iar în luna septembrie compania a fost selectată în cadrul programului de incubare Startarium Inc. inițiat de Impact Hub București, ca urmare a unei competiții la care au luat parte aproximativ 150 de alte afaceri.
CargoPlanning este o platformă online, colaborativă, care sprjină companiile ce produc sau comercializează marfă, în procesul de achiziție și planificarea a transporturilor, împreună cu expeditorii.
Instrumentul oferă transparență și control în timp real a unei operațiuni de transport, de la crearea cererii până la căutarea și stabilirea furnizorului de transport și confirmarea că marfă a ajuns la destinație.
Planurile de dezvoltare în cadrul acestui program vizează dublarea numărului de clienți și internaționalizarea business-ului, până în toamna anului viitor. Pentru aceasta, o parte din echipa CargoPlanning s-a relocat în București, fiind astfel mai aproape de clienții și potențialii parteneri din zonă, dar și de locațiile din Europa vizate pentru extinderea afacerii.
De la lansarea platformei în 2015, s-au înregistrat aproximativ 3700 de utilizatori, cu transporturi în valoare de peste 7 milioane de euro și 1 milion de tone de mărfuri/ bunuri tranzacționate prin intermediul acesteia.
CargoPlanning este un instrument necesar fabricilor și retailerilor (companii cu minim 10 transporturi zilnic), companiilor care administrează depozite și își doresc să dețină un control în timp real al camioanelor care încarcă și descărcă marfă și entităților care oferă servicii de transport.
Mai multe detalii pe pinmagazine.ro