Blog Details
- Home
- /
- Spirit antreprenorial
- /
- Visul unei tinere antreprenoare din Cluj, care a deschis o nouă afacere în Iași
În condițiile în care tot mai mulți tineri hotărăsc să plece din Iași, deciși să-și urmeze visele în Cluj, un oraș care, momentan, pare mult mai atractiv decât Iașul, iată că există și situații total opuse. Vă prezentăm, în exclusivitate, povestea unei tinere antreprenoare din Cluj, care s-a mutat la Iași și a hotărât să deschidă aici o afacere.
Cei care nu au trecut încă pragul Florăriei Pastel din Iași, vă invităm să o faceți. Veți fi impresionați de creațiile acestei tinere care a reușit să-și transforme hobby-ul într-o afacere, punându-și în ea toată pasiunea și creativitatea, oferindu-ne o altfel de florărie.
Numele ei este Corina Porumb, abia a terminat facultatea la Cluj, iar apoi s-a mutat la Iași împreună cu soțul ei. Toată nebunia a început odată cu pregătirile de nuntă, în februarie 2017, și nu faptul că a acceptat o cerere în căsătorie a fost nebunia, ci că în colaborarea pentru nuntă cu o florărie a pus o întrebare: “Oare aș putea să mai trec din când în când pe aici? Mi-ar plăcea să învăț să fac buchete.”
S-au mutat la Iași imediat după terminarea studiilor iar după un mic răgaz s-a întrebat: “Și eu acum ce fac? Chiar îmi doresc să lucrez 8 ore pe zi ca inginer și să vin acasă frustrată și supărată că nu-mi place ce fac? Chiar vreau asta?”
Răspunsul a venit repede și nu doar din interior, ci și din exterior…soțul, prietenii chiar și simple cunoștințe au încurajat-o să deschidă o afacere în domeniul floral. Cât este de dificil începutul, dar mai ales, administrarea unei astfel de afaceri, în care se lucrează cu atât de delicatele flori, aflăm din interviul de mai jos, la care a avut amabilitatea să ne răspundă.
1.În primul rând, vă rugăm să ne povestiți cum a apărut ideea de a deschide această florărie.
Bună, numele meu este Corina Porumb și am 23 de ani. Cred că schimbările petrecute în ultimul an în viața mea m-au făcut un om mai curajos. Am terminat studiile în vara anului 2017 și împreună cu soțul meu am hotărât să ne mutăm de la Cluj la Iași. După o mică vacanță, am început să mă întreb: și acum ce fac cu viața mea? Nu sunt pasionată de meseria mea, de inginerie, așa că primul gând a fost să mă angajez într-o florărie, pentru că îmi plac florile și am căpătat experienţă în acest domeniu la Cluj. Eram bucuroasă când mergeam la muncă, m-am trezit şi la ora 4:00 dimineața ca să fac aranjamente (eu fiind un om somnoros) și totodată am plecat şi la 1:00 noaptea și nu făceam asta pentru bani, ci de drag, cu drag!
Vorbind cu câteva persoane din acest domeniu, ele m-au încurajat să-mi deschid o afacere pentru a-mi defini stilul meu și pentru a nu împrumuta din al altora. Așa a început totul. Decizia a fost luată repede deoarece nu voiam să pierd timpul. Am început în scurt timp să acționez, neștiind nimic despre afaceri, ci doar iubind florile și cu un vis: să ajung cea mai mare florărie din Iași și apoi din țară!
2.Cât este de dificil să transformi o pasiune sau un vis în realitate?
Pot spune că este dificil. În primul rând, trebuie să fii pregătit mintal pentru că de cele mai multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la piață. La început a fost dificil până s-au finalizat toate actele, a durat destul de mult timp și a fost nevoie de mulţi bani. Râdeam cu prietenii că nu voi mai avea energie să fac ce-mi place după atât timp petrecut la cozi… Însă nu s-a pus problema, când îți place ceva, faci orice ca acel ceva să fie în viața ta, să facă parte din tine.
Iar după ce am început și am deschis florăria, a fost greu să devin antreprenor… să gestionez bani, să mă ocup de marketing, să vorbesc cu furnizorii, să-mi caut produse de calitate şi în același timp originale, diferite, însă cred că toate aceste lucruri m-au ajutat să-mi gestionez în primul rând sentimentele, trăirile, energia, timpul și să progresez din toate punctele de vedere, să mă maturizez.
3.Care sunt cele mai mari provocări într-o afacere cu flori?
Cred că una din cele mai mari provocări într-o astfel de afacere sunt florile. Acestea fiind perisabile, e destul de complicat să faci comenzi în așa fel încât să nu ai prea multe pierderi, dar să fie și suficiente pentru a avea clienți mulțumiți.
O altă provocare sunt clienții. E adevărat, această meserie e mai mult decât o meserie, e o artă și totul este relativ și atunci când creezi un aranjament, un buchet, un design, dar și atunci când le privești… noi oamenii suntem atât de diferiți, cu gusturi diferite și percepții diferite!
Însă mă bucur şi asta este cea mai mare încurajare și motivație pentru mine, de a lupta și de a-mi urma visul, atunci când văd bucuria de pe fața unui client mulțumit, încântat, surprins de ceea ce vede, entuziasmul lui când intră în florărie și găsește altfel de flori, altfel de florărie… una caldă, deschisă. E un sentiment extraordinar!
4.Care sunt planurile de viitor? V-ați gândit la o extindere a afacerii în online?
Următorul pas este cu siguranță extinderea afacerii în online și sper să se realizeze cât mai repede. Mi-ar plăcea să am evenimente de orice fel și să pot ajuta la realizarea lor… să văd mirese mulțumite de serviciile pe care le primesc de la o florărie care e atentă la detalii și care are ca scop și cunoașterea clienților pentru a fi cât mai aproape de așteptările lor sau pentru a le depăși, de ce nu? Însă mi-ar plăcea să am orice fel de eveniment: conferințe, botezuri, concerte. Mi se pare că prin astfel de activități aș avea ocazia să mă dezvolt și mai mult profesional și să am multe provocări.
V-am împărtășit pe scurt despre mine și despre visul meu. Sunt sigură că fără oameni nu voi reuși să-l îndeplinesc, așa că, dacă vi se pare un vis demn, vă rog să credeţi în el și în mine!
Vă aștept să ne cunoaștem. Mă găsiți mai tot timpul pe str. Sfântul Lazăr, nr 28 (lângă OTP Bank) și puteți vedea câteva din creațiile mele pe adresa de Facebook: FlorariaPastel.