Blog Details
- Home
- /
- Spirit antreprenorial
- /
- Povestea tinerei care a știut de la început că se vede mai degrabă antreprenor decât angajat
Povestea Silviei Pintilie ca antreprenor este, după cum spunea chiar ea, „pe cât de predictibilă şi de liniară, pe atât de coerentă”. A fondat o afacere în domeniul amenajărilor interioare în 2011, la un an după terminarea facultăţii şi a unui master în Artă publică la UNARTE Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design.
„Încă din facultate am lucrat la proiecte din sfera designului de interior sau a sistematizării urbane în cadrul unor şantiere sau şcoli de vară, astfel încât, întoarsă în Iaşiul natal după studii, am considerat firesc să dau o formă juridică preocupărilor mele artistice şi să încep să «construiesc» un business bazat pe creativitate şi inovaţie, într-un oraş în care acest domeniu era într-un stadiu incipient”, îşi aminteşte Silvia Pintilie.
A investit în îmbogăţirea propriilor cunoştinţe în domeniul proiectării, în dotări performante şi în angajaţi. Investiţia totală a ajuns, până în acest moment, la aproximativ 300.000 de euro, incluzând un proiect european pentru dotarea cu echipamente şi programe de specialitate, în ultimii patru ani.
De-a lungul timpului, echipa Inland a proiectat pentru companii mari, a lucrat cu companii din domeniul medical și în domeniul HoReCa. Cum se desfăşoară totul? „Activitatea de design şi arhitectură de interior începe cu o discuţie şi un chestionar din care aflăm ce îşi doreşte beneficiarul la nivel estetic, ce aşteptări are din punct de vedere al termenelor şi, nu în ultimul rând, de ce buget de investiţii dispune”.
În ultimii cinci ani, activitatea de proiectare s-a orientat cu precădere către zona de office, proiectarea spaţiilor de lucru aflate în clădiri de birouri mergând în paralel cu proiectarea pentru segmentul rezidenţial şi pentru spaţiile medicale.
Experienţa i-a arătat Silviei Pintilie că designul de interior este în continuă trasformare, uneori predictibilă, alteori disruptivă, cum este cazul programelor de inteligenţă artificială, şi că cea mai importantă componentă a unui studio de design interior este, pe lângă creativitate, o echipă puternică. Iar la Inland, ea există.
Citește articolul complet pe businessmagazin.ro