Lifestyle

Comunicat de presă – 5 situaţii care apar atunci când antreprenorii nu îşi gestionează în mod conştient apariţiile din online

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, în ziua de azi, primul lucru pe care îl facem atunci când cunoaştem o persoană este să dăm “search” pe Google după numele lui. Dacă acea persoană reprezintă un viitor client, angajat sau un potenţial partener de afaceri, acţiunea noastră este cu atât mai legitimă.

În opinia Alinei Bota, consilier de branding personal şi fondatorul companiei de training LevelUp Vision, tot ceea ce apare atunci când ne “google-im”, reprezintă “cartea noastră de vizită online”, iar cu cât aceasta este mai curată şi în concordanţă cu expertiza noastră, cu atât avem şanse mai mari să evolutăm în carieră.

Controlul imaginii online sau, altfel spus, managementul reputaţiei online, a devenit o practică reală şi extrem de importantă pentru orice afacere, pe care mulţi antreprenori o lasă la voia întâmplării. Mulţi antreprenori cu care am intrat în contact mi-au comunicat că nu sunt interesaţi ce spun oamenii despre ei în mediul online, dar sunt extrem de grijulii cu oamenii care le calcă pragul. Ţinând cont de schimbarea balanţei, în care online-ul a depăşit cu mult offline-ul, o reputaţie pătată în mediul virtual este de 100 de ori mai greu de reparat decât o bilă neagră pe care o primim de la clienţii din viaţa reală. Acest lucru se întâmplă deoarece avalanşa pe care o poate produce Internetul este de 100 de ori mai devastatoare şi implică un număr foarte mare de potenţiali clienţi care ne vor ocoli dacă Google va lăsa urme adânci şi extrem de greu de reparat despre noi, care vor bântui foarte mulţi ani de acum încolo”, explică Alina Bota.

Specialistul a identificat o serie de 5 situaţii care apar atunci când antreprenorii nu îşi gestionează în mod conştient apariţiile din online:

  1. Acelaşi nume, alt brand personal

Cu cât numele nostru este mai des întâlnit pe Google, cu atât există șansa ca altcineva, care poartă același nume cu noi, să aibă deja un brand puternic în mediul virtual. Îmi amintesc de o clientă care spunea că atunci când cineva dă search cu numele ei, apăr o grămadă de poze deocheate și știri de tabloid, pentru că numele ei coincide cu o dansatoare cunoscută în lumea mondenă. Soluţia este că branduirea ei în mediul se online să realizeze nu numai după nume şi prenume, ci mai ales după profesia pe care o are. Dacă un avocat are un nume comun – spre exemplu, Ion Ionescu – atunci toate amprentele sale online ar trebui să includă “avocat + Ion Ionescu”, pentru a nu fi confundat cu un prezumtiv Ion Ionescu mediator, contabil, evaluator etc.”, afirmă Alina Bota.

  1. Numele tău, informaţii care nu mai sunt actuale

Este posibil că de-a lungul vieții să ne fi schimbat domeniul de activitate și să existe perioade în care prezența noastră în online să fi fost mult mai puternică. Atât timp cât avem și apariții despre domeniul actual, nu e nici o problemă, însă dacă există doar informații din trecut și nimic actual, am putea genera confuzie și neîncredere. Adică, în urmă cu 7 ani erai un om de afaceri de succes, de 7 ani nu mai zici nimic. Unde ai dispărut? Ce s-a întâmplat între timp? Dacă la portofoliul nostru de imagine, mai adăugăm și povești de mult uitate, care nu ne fac cinste, dar care au rămas în online și nu prea avem cum să scăpăm de ele (apariții în presă tabloidă, diverse articole denigratoare etc.), cea mai bună strategie este să începem să fim mai activi şi mai relevanţi pentru actualitate, astfel încât fantomele trecutului să fie înlocuite cu noi informaţii despre activităţile pe care le întreprindem”, declară Alina Bota.

  1. Facebook-ul e privat, e doar pentru prieteni”

Cea mai mare greşeală pe care o poate face un antreprenor este să încerce să pună o barieră între viaţa personală şi cea profesională. În opinia specialistului, opinia publică nu reuşeşte să facă distincţie între cele două dimensiuni, ba chiar va suprapune viaţa personală peste cea profesională, acordându-i o mai mare relevanţă. Sunt oameni de afaceri, altiminteri foarte respectabili, la care un simplu search pe Google relevă doar profilul de Facebook încărcat cu poze intime sau în situaţii care pot fi considerate mult prea personale. Este decizia fiecăruia cum își folosește contul privat de Facebook, însă trebuie să avem în vedere faptul că Facebook-ul nu este 100% privat. Oricând o fotografie nepotrivită pentru statutul nostru, o postare sau un comentariu nepotrivit pot fi văzute de o companie mare, care ar dori să colaboreze cu noi. Printre criteriile lor de selecţie se poate număra, fără doar şi poate, modul în care ne gestionăm reputaţia online. Pe lângă business, asocierea dintre cele două entităţi se realizează şi la nivel de imagine”, explică specialistul în branding personal.

  1. Nu folosesc LinkedIn”

Dacă pe Facebook avem ocazia să ne arătăm latura „umană”, adică să permitem oamenilor să ne cunoască preocupările și preferințele din viață personală, pe LinkedIn avem ocazia să ne expunem CV-ul și lumea să ne remarce realizările profesionale. În plus, pe LinkedIn avem recomandările celor cu care am colaborat de-a lungul timpului și care ne oferă credibilitate. În lumea profesioniștilor, dacă nu ai cont pe LinkedIn, nu prea exiști. Așa că ar trebui să ne mai gândim înainte de a lua decizia de a exclude total această reţea socială din strategia noastră de imagine. Postările noastre de pe LinkedIn trebuie să reflecte nu doar trecutul sau prezentul nostru profesional, ci mai ales viziunile noastre, care i-ar putea inspira şi pe alţii şi care şi-ar dori să lucreze cu noi la un moment dat”, spune Alina Bota.

  1. Social media e o prostie!”

De cealaltă parte, există oameni de afaceri care afirmă că Social Media este doar un mediu destinat relaxării, nu şi un mediu de promovare a afacerii. “Facebook şi Google oferă unelte extrem de eficiente de promovare în mediul online, unde putem targeta publicul până la cel mai profund interes al său. În toată epoca Web 2.0., Social Media şi Google au reuşit să construiască un profil socio-uman al publicului atât de complex, încât în actuala etapă de dezvoltare a Internetului, Web 3.0., ne sunt servite reclame conform intereselor noastre. Cea mai mare greşeală pe care o putem face în afaceri, la ora actuală, ar fi să excludem Social Media şi Google din strategia noastră de relaţionare cu potenţialii clienţi”, conchide Alina Bota, consilier de branding personal şi fondatorul companiei de training LevelUp Vision.

Persoană de contact

Alina Bota
Consilier de branding personal
Fondator – LevelUp Vision
alina.bota@levelup.vision
0737.809.697

Transmite,

Dr. Tănase Tasențe

Director General

Plus Communication

0725.465.508

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *